Acasă » 2017 » Octombrie » 17 » Start la subventii
7:46 AM
Start la subventii

 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, in data de 16.10.2017, ora 00:01, a demarat Campania de plăți în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în anul 2017. Suma totală autorizată la plată este de 42,1 milioane euro pentru un număr de 24.464 fermieri.

 28,59 milioane euro se plătesc din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferența de 13,51 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național.

In conformitate cu prevederile Deciziei nr. 6801 de punere în aplicare a Comisiei din 11.10.2017 de autorizare a Irlandei, Greciei, Croației, României și Regatului Unit să aplice derogări, în ceea ce privește anul de cerere 2017, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, între 16 octombrie și 30 noiembrie se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăţilor directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European si al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul măsurilor de sprijin pe suprafață și legate de animale, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European si al Consiliului.

Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.09.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/05 din 30.09.2017, pentru plăţile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

4,5390 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.12.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 491/01 din 31.12.2016, pentru plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală). (Sursa: agroinfo.ro)

Categorie: Fermieri | Vizualizări: 52 | Adăugat de: mcteo | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar