Acasă » 2015 » Ianuarie » 30 » A murit creatoarea `Pasarii Spin`
2:32 PM
A murit creatoarea `Pasarii Spin`

 Scriitoarea australiană Colleen McCullough, autoare a succesului editorial "Pasărea spin", a murit joi într-un spital din Norfolk Island, la 77 de ani, au informat mass-media locale citate de EFE.

 Cartea sa ''The Thorn Birds'' (Pasărea Spin), scrisă în 1977, s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume și a fost transpusă în serialul de televiziune cu același nume în care au jucat Richard Chamberlain și Rachel Ward.

 McCullough a murit în insula Norfolk Island, situată între Australia și Noua Zeelandă, după ce starea sa delicată de sănătate a degenerat în orbire și artrită, notează televiziunea ABC.

 Scriitoarea s-a născut la Wellington, dar și-a petrecut o mare parte a copilăriei la Sydney. Mama sa era neo-zeelandeză, de ascendență maori, iar tatăl ei — imigrant irlandez angajat la muncile agricole.

 McCullough a lucrat ca cercetător în neurologie la spitalul Royal North Shore din Sydney și la școala medicală din Yale (SUA) timp de zece ani.

 Primul său roman, 'Tim', l-a scris în 1974, iar după ce a devenit cunoscută pentru "Pasărea spin" a scris o serie de nuvele bazate pe Roma antică.

AGERPRES

Categorie: Diverse | Vizualizări: 67 | Adăugat de: mcteo | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar