Acasă » 2014 » Decembrie » 29 » Adrian Domocos a fost suspendat din functie
8:37 PM
Adrian Domocos a fost suspendat din functie

Instituţia Prefectului Bihor a emis un Ordin de suspendare a lui Adrian Domocoş din funcţia de primar în baza prevederii din Legea administraţiei publice locale, care stipulează că în cazul arestării unui primar acesta este suspendat de drept din funcţie până la încheierea cercetărilor sau a procesului.

 Primăria Municipiului Beiuş a luat act de Ordinul Prefecturii iar viceprimarul Gabriel Popa a preluat prerogativele de primar.

 Adrian Domocoş, primarul Beiusului, şi Mircea Constantin, administratorul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, au fost prezentaţi, săptămâna trecută în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă.

 Magistraţii au decis arestarea pentru 30 de zile a primarului Domocoş, în timp ce administratorul Episcopiei a fost pus în libertate, decizie atacată ulterior la Curtea de Apel Oradea.

 Contestaţia edilului a fost judecată marti şi a fost admisă, astfel că primarul municipiului Beiuş îşi va petrece sărbătorile în familie, în stare de arest la domiciliu.

 Mircea Constantin, administratorul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, chiar daca în primă fază a fost eliberat, dupa recurs judecătorii CAO au decis ca acesta să se afle sub control judiciar începând din 23 decembrie şi până pe 20 februarie 2015, inclusiv.

 Adrian Domocoş a fost reţinut săptămâna trecută de procurorii DNA Oradea, într-un dosar care vizează fapte de corupţie privind un contract încheiat de municipalitate cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea. Primarul Adrian Domocoş este acuzat de luare de mită, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită de primar, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deţinerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi deţinerea fără drept a muniţiilor.   La aceeaşi dată a fost reţinut şi administratorul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, Mircea Constantin, cercetat pentru dare de mită.

Categorie: Stiri | Vizualizări: 101 | Adăugat de: mcteo | Tag-uri: greco-catolic, Arest, adrian domocos, gabriel popa, domiciliu, Cult, beius, primar | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar