Acasă » 2015 » Mai » 28 » Alte modificari privind depunerea cererii unice pe suprafata
6:57 AM
Alte modificari privind depunerea cererii unice pe suprafata

 Guvernul a adoptat, în 27 mai 2015, o Ordonanță de Urgență prin care dă posibilitatea depunerii întârziate a cererilor unice de plată la APIA și după 15 iunie 2015, dar cu penalizări de 1% pe zi. De asemenea, a fost completată definiția utilizatorului de pășuni și fânețe și cu fermierii care nu dețin animale.

 Astfel, fermierii vor putea depune cererile unice la APIA încă 25 de zile calendaristice după 15 iunie 2015, dar cu penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere din sumele la care fermierul ar fi avut dreptul dacă ar fi depus cererea unică de plată până la 15 iunie.

 Până în prezent au depus cereri aproximativ 331.000 de fermieri din cei peste un milion de potențiali beneficiari ai plăților, se precizează într-un document al Guvernului.

Pot primi bani pe pajişti şi proprietarii şi utilizatorii care nu au animale, dar cosesc şi vând fânul

 Ordonanţa de Urgenţă aprobată de Guvern modifică şi OUG 34/2013 privind administrarea şi exploatarea pajiştilor, astfel încât să poată primi subvenţii pe suprafaţă şi utilizatorii de pajişti, persoane fizice sau asociaţii, care nu au animale. De asemenea, reglementează accesul asociaţiilor proprietare de pajiști la subvenţii, indiferent dacă membrii acestora dețin sau nu animale.

 Mai exact, definiţia utilizatorului de păşuni şi fâneţe (articolul 2, litera d) din OUG 34/2013) a fost modificată astfel: „utilizator de păşuni şi fâneţe: (i) crescător de animale, persoană fizică având animalele înscrise în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE)/crescător de animale, persoană juridică de drept public sau de drept privat, constituită conform prevederilor Codului civil, având animale proprii sau ale fermierilor membri înscrise în RNE, care desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe, conform clasificării statistice a activităţilor economice în Uniunea Europeană pentru producţia vegetală şi animală, care deţine legal dreptul de folosinţă asupra suprafeţei agricole şi care valorifică păşunea prin păşunare cu efective de animale sau prin cosire cel puţin o dată pe an, sau (ii) persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, care are la dispoziţie suprafaţa agricolă, care desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe şi care o valorifică prin cosire cel puţin o dată pe an.”

 De asemenea, a fost modificat şi articolul 7, alineatul (21), litera a) din OUG 3/201 privind plăţile directe (modificată prin Legea 104/2015, M.Of. 331/14 mai 2015). Astfel, pot primi subvenţia pe pajişte şi formele asociative de proprietate (asociaţii, obşti, composesorate, cooperative, alte comunităţi şi forme asociative), chiar dacă membrii acestora nu au animale, cu condiţia să asigure cel puţin un cosit pe an.

 Fără aceste modificări, ar fi rămas fără subvenţia pe suprafață aproximativ 260.000 de fermieri, deținători ai unei suprafețe de 1,35 milioane hectare de pășuni și fânețe, motivează MADR. (agroinfo.ro)

Categorie: Stiri | Vizualizări: 113 | Adăugat de: mcteo | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar
Adresa
Beius
Romania
Long Community, Budureasa



+0766 754 790 beiuseanul@gmail.com
Harta
sample map