Acasă » 2015 » Martie » 25 » Crescatorii de animale, nemultumiti
8:30 AM
Crescatorii de animale, nemultumiti

Crescătorii de animale nu mai au încredere în promisiunile făcute de reprezentanții Ministerului Agriculturii. George Turtoi le-a spus public că ajutorul național tranzitoriu (ANT) va fi plătit începând de joi, 26 martie.

 Degeaba a încercat secretarul de stat să-i liniștească și să le explice motivele întârzierii plăților ANT, fermierii nu mai cred un cuvânt până nu se văd cu banii în cont. 
 ``Ne mint cu nerușinare. L-am întrebat și ieri pe domnul Turtoi, așa în particular: măcar la oieri le dați banii? Ne tot spune că e blocat sistemul. De fapt, această bază de date a ANSVSA cu animalele identificate, crotaliate, acest sistem a fost preluat de anul acesta de STS, fiind considerat în siguranță așa. Dar săptămâna trecută, nu blocarea sistemului a pus piedici la plata ajutorului național tranzitoriu. Ministerul nu a avut bani! Dar cei de la Minister ne duc cu zăhărelul``, acuză Eugen Gonțea, președintele Federației Oierilor de Munte (FOM).

 Președintele FOM a mai adăugat că există slabe șanse ca plățile să fie făcute de joi, 26 martie. Din teritoriu nu ar fi fost cerute toate efectivele eligibile de animale. Dacă aceste informații se vor transmite în două zile,  traseul banilor prin trezorerie ar mai dura cel puțin 4 zile. Nu vedem noi banii ăia mai devreme de 10-12 zile, este convins Gonțea.

 Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine, este la fel de înfuriat de promisiunile transmise de Ministerul Agriculturii. 

 Guvernul a aprobat suma de 955 de milioane de lei pentru plata ajutorului național tranzitoriu aferent anului 2014 pentru crescătorii de bovine, ovine și caprine.  (agroinfo.ro)

Categorie: Stiri | Vizualizări: 52 | Adăugat de: mcteo | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar