Acasă » 2015 » Februarie » 11 » Micii fermieri din zonele montane vor sprijin mai mare
10:15 AM
Micii fermieri din zonele montane vor sprijin mai mare

Micii fermieri din zonele montane și colinare au transmis o scrisoare ministrului agriculturii, Daniel Constantin, în care solicită în mod oficial să se găsească o formulă de sprijin pentru crescătorii de animale de la munte care dețin cel mult 10 capete de bovine. În textul apelului adresat șefului agriculturii românești se afirmă:

 ”Apreciem modul de subvenţionare propus pentru bovine şi ovine cuplat de producţie prin care se stimulează calitatea în zootehnie dar dacă este în detrimentul subvenţiei pe bovine şi ovinedin zona de munte fermierii acestor zone vor pierde aproape integral această subvenție.La nivel judeţului Alba, de exemplu, în anul 2014 au beneficiat în jur de 6600 de fermieri pentru un număr de capete de 27.000, la bovine . După noua formă de subvenţionare, în 2015 micii fermieri, în special în zona de munte nu vor putea beneficia nici unul de subvenție”, se arată în documentul transmis oficialilor de către Federația Micilor Crescători de Animale, Deținatori și Utilizatori de Pajiști – FMFCADUP.

 Micii crescători de animale subliniază într-un document transmis ulterior situația deosebit de gravă creată prin anularea subvențiilor pentru vaca de lapte și carne din zona montană defavorizată, prin lărgirea ariei de aplicabilitate la scara întregii țări și introducerea totodată a unor criterii de eligibilitate cum ar fi o producție de 4 000 litri de lapte/ lactație / vacă, care nu poate fi îndeplinită de nici o vacă din nici o zonă montană din Europa din cauza diferențelor evidente de productivitate a terenului din zona montană față de câmpie. ”Astfel se ia din alocările anterioare destinate micilor fermieri și se fac cadou marilor crescători de vaci de lapte fără a se propune o alta măsură de sprijin pentru crescătorii de animale din zona montană”, spun crescătorii.

 Deşi la nivel naţional, sprijinul cuplat este un câştig, în zonele defavorizate fermierii mici şi mijlocii vor pierde, susține Aurel Stan, președintele FMFCADUP. ”În acest sens, solicităm menţinerea atât a subventiei în zootehnie pe zonă de munte, cât şi iintroducerea subvenţiei cuplată de producţie începând cu anul 2015. Dacă din diferite considerente aceste tipuri de sprijin nu se vor menține vă solicităm introducerea unei subvenții specifice pentru crescătorii de animale din zona de munte defavorizată”, au mai cerut cei de la FMFCADUP, citați de Agrointel. (fabricadelapte.ro)

Categorie: Stiri | Vizualizări: 63 | Adăugat de: mcteo | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar