Acasă » 2015 » Februarie » 11 » Primarul Beiusului, din nou in arest
8:52 PM
Primarul Beiusului, din nou in arest

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor a dispus rearestarea primarului suspendat al Beiuşului, Adrian Domocoş.

 Procurorii DNA Oradea au descoperit încă patru infracţiuni de abuz comise de edilul municipiului Beiuş. Astfel, lucrările la imobilul Episcopiei Greco-Catolice ar fi fost executate în baza unor documente false, fiind emise autorizaţii cu documentaţie falsă. Totodată, s-a stabilit că nu a perceput taxe şi impozite de la greco-catolici în valoare de 330.000 de lei şi nu au fost luate măsurile legale în cazul magazinului de peşte, magazin ce funcţiona fără autorizaţie.

 În acelaşi dosar, în care procurorii l-au inculpat şi pe administratorul Episcopiei Greco-Catolice a Oradiei, Ovidiu Constantin, au mai fost puse sub învinuire acum încă 7 persoane, angajaţi ai Primăriei Beiuş.

 Adrian Domocoş a fost arestat în luna decembrie pentru fapte de corupţie privind un contract încheiat de Primarie cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea. Primarul Domocoş a fost acuzat de luare de mită, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită de primar, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deţinerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi deţinerea fără drept a muniţiilor. La aceeaşi dată a fost reţinut şi administratorul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, Mircea Constantin, cercetat pentru dare de mită.
 Contestaţia edilului a fost judecată şi a fost admisă, astfel că primarul municipiului Beiuş si-a petrecut sărbătorile în stare de arest la domiciliu.  Administratorul Episcopiei Unite de Oradea, care in prima instanta a scăpat fără nicio măsură luată împotriva sa, dupa contestatie judecătorii au decis ca acesta să se afle sub control judiciar începând din 23 decembrie şi până pe 20 februarie 2015, inclusiv. (Foto: ebihoreanul.ro)
 

Categorie: Stiri | Vizualizări: 257 | Adăugat de: mcteo | Tag-uri: Arest, adrian domocos, greco-catolici, primar beius | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar
Adresa
Beius
Romania
Long Community, Budureasa



+0766 754 790 beiuseanul@gmail.com
Harta
sample map